VisaNet, rețeaua care ne protejează plățile împotriva fraudelor
În culisele plăților electronice: cum păstrează Visa în siguranță datele utilizatorilor
Cifrele nu sunt extrem de optimiste atunci când vine vorba de cazurile de fraudă în domeniul plăților. Din păcate, numărul persoanelor care devin zilnic victime ale acestor tipuri de înșelătorii este în creștere, preconizându-se că fraudele vor ajunge să însumeze costuri de peste 40 de miliarde de dolari în 2027, cu 25% mai mult decât în 2020. [1]
Pe măsură ce plățile și transferurile de bani au devenit tot mai digitale în ultimii ani, numărul fraudelor a cresut și el. Mai exact, datele furnizate de echipa Global Risk Investigations din cadrul Visa ne indică o creștere cu aproape 10% a numărului de investigații înregistrate în perioada octombrie 2021 – septembrie 2022. [2]
Investiții pentru a combate creșterea criminalității cibernetice
În ultimii ani, infractorii cibernetici au devenit mai sofisticați în modul în care acționează și obțin acces la date sensibile, trecând la atacuri pe scară largă și devenind mai organizați peste granițe. Securitatea precară – atât fizică, cât și digitală – poate fi uneori veriga slabă care oferă hoților oportunitatea, însă există și o serie de tehnici pe care aceștia le folosesc. Un exemplu este social engineering sau ingineria socială, adică atunci când oamenii sunt manipulați pentru a împărtăși date confidențiale și informații personale. La fel, schimburile de SIM, când infractorii preiau numerele de telefon mobil și conturile salvate, ceea ce îi poate compromite chiar și pe cei mai precauți dintre noi.
Deși există multe cazuri în care putem acționa individual pentru a ne proteja de tentative de fraudă, Visa lucrează neîncetat pentru a fi cu un pas înainte. La nivel mondial, în ultimii cinci ani, Visa a investit în tehnologie peste 10 miliarde de dolari, inclusiv pentru a reduce fenomenul de fraudă și a îmbunătăți nivelul de securitate al rețelei. Din această investiție, 500 de milioane de dolari au fost alocați pentru dezvoltarea Inteligenței Artificiale (AI) și a infrastructurii de date, ceea ce a permis introducerea a peste 100 de funcționalități diferite care folosesc AI pentru protejarea clienților și a consumatorilor.
Cu un pas înainte datorită tehnologiei de ultimă generație
La Visa, securitatea este superputerea noastră și o folosim în lupta împotriva infractorilor cibernetici. Nu pot exista jumătăți de măsură atunci când vine vorba de protejarea integrității și rezilienței ecosistemului de plăți pe care milioane de oameni se bazează în fiecare zi. Abordarea Visa este una agresivă și stratificată în această direcție, tocmai pentru a combate amenințarea tot mai mare a malware-ului, ingineriei sociale și atacurilor puternice din partea organizațiilor criminale bine finanțate, care acționează la nivel mondial.
Avem un număr mare de specialiști în securitate cibernetică în întreaga lume, printre care o echipă dedicată în Europa, care utilizează rețele neuronale pentru a analiza petabytes de date ce le permit să protejeze rețeaua. În același timp, am creat centre dedicate securității cibernetice (Visa Cybersecurity Fusion Centres) pe trei continente, care asigură monitorizarea riscului și a securității cibernetice cu disponibilitate 24/7, răspuns la incidente și investigații, precum și capabilități de identificare a amenințărilor.
Totodată, capabilitățile noastre avansate de detectare și prevenire a fraudelor, bazate pe inteligență artificială, pot folosi terabytes de date Visa și pot izola informații și acțiuni semnificative pentru toți clienții noștri. Cu ajutorul Visa Advanced Authorization (VAA) putem să analizăm într-o singură milisecundă 263 de miliarde de tranzacții efectuate pe parcursul unui an și să le folosim pentru a ajuta băncile să își protejeze clienții de fraudă în timp real. Acest instrument este o parte esențială a planului nostru de apărare împotriva fraudei, drept dovadă ne-a ajutat să evităm plăți frauduloase în valoare de peste 2 miliarde de dolari numai într-un singur an.
Folosim inovația pentru a preveni tentativele de fraudă
De asemenea, recent am dezvoltat produse și servicii de risc și securitate cibernetică, precum Visa Behavioral Analytics (VBA), care identifică atunci când infractorii cibernetici încearcă să preia un cont sau realizează atacuri bot. În plus, dispunem de o expertiză operațională considerabilă care ne permite să răspundem la atacurile de fraudă emergente oriunde în lume în câteva minute, în loc de ore sau zile, reducând astfel la minimum pierderile.
Drept urmare, anul trecut Visa a prevenit în mod proactiv fraude în valoare de aproximativ 27 miliarde de dolari la nivel global. [3]
Cu toate acestea, știm că acest lucru nu este suficient. Pe măsură ce atacurile de fraudă devin din ce în ce mai sofisticate, este nevoie să îmbunătățim măsurile de securitate existente astfel încât consumatorii și afacerile companiilor să fie în siguranță. De exemplu, Visa a mers mai departe de folosirea codurilor PIN și a parolelor, folosind biometria, care protejează autentificarea utilizatorilor prin elemente precum amprenta digitală, recunoașterea facială și a vocii – sau chiar prin recunoașterea modului în care consumatorii tastează și glisează pe ecranul telefonului lor ca formă de identificare.
Suntem, totodată, pionieri în folosirea tokenurilor și a tehnologiei de tokenizare. Tokenurile sunt eroii necunoscuți ai comerțului online - un concept simplu, dar puternic, care ne permite să ascundem datele sensibile de plată astfel încât să nu fie descifrate de hoții cibernetici, făcând astfel plățile digitale mai sigure. [4] Rata de fraudă în cazul folosirii tokenurilor este cu 50% mai scăzută, iar dacă sunt furnizate corect, tokenurile pot oferi același nivel de protecție ca tranzacțiile cu carduri cu cip sau contactless. [5]
La nivel global, numărul tokenurilor Visa - 6 miliarde - a depășit numărul cardurilor fizice, 1 din 3 tranzacții online sau cu dispozitive mobile în Europa fiind realizată cu ajutorul tokenurilor. [6] Combinată cu biometria, tehnologia de tokenizare permite furnizorilor de plăți să asigure clienților o autentificare puternică, oferind rapiditate, securitate și simplitate.
Visa sprijină crearea unui viitor din ce în ce mai digital, contribuind totodată la protejarea și securizarea ecosistemului de plăți, așa cum am făcut-o constant în ultimii 60 de ani.
1. https://www.merchantsavvy.co.uk/payment-fraud-statistics/
2. Raport VCA, Cum să te protejezi împotriva folosirii frauduloase a datelor, martie 2023
3. Raport anual Visa 2022: https://annualreport.visa.com/home/default.aspx
4. VisaNet, Europa, fraudele în cazul tranzacțiilor fără card fizic: token vs. non-token, martie 2022
5. Reducerea ratei de fraudă: Sursa - Media tranzacțiilor fără card fizic face referire la comercianții participanți care integrează tehnologia de tokenizare (comerciant DBA) (număr de card și token) în tranzacțiile cu portofelul digital, perioada feb-apr 2022, regiunea emitentă: Europa; Tranzacții realizate cu token în comparație cu tranzacții online bazate pe numărul de card.
6. Value of Narrative, iunie 2023, p. 7